Mă rog, ca toate rătăcirile tale,
să îşi găsească drumul spre casă.
Iar în vremurile tulburi, să ai ochii limpezi.
Să nu uiţi nici măcar o clipă, de unde ai plecat
şi care este ţinta ta,
indiferent ce fel de drum eşti nevoită
să calci cu picioarele tale.
Priveşte mai mult şi mai des spre stele,
Chiar daca adesea sunt acoperite de nori trecători;
crezând că dincolo iţi vei găsi pacea.
Nu te lăsa purtată în bătaia vânturilor aprige,
Ci caută stânci unde să îţi ancorezi puternic picioarele!
Găseşte bucuria în lucrurile mici,
pentru ca atunci când vor veni cele mari
să îi cunoşti gustul.
Ţine aproape de tine speranţa fiind conştientă,
că aceasta se pierde cel mai uşor.
Şi nici o clipă să nu uiţi
Că Cel care a zis: "Pot totul"
este Tatăl tău,
care ţi-a sortit cel mai bun viitor.
Şi Căruia îi pasă de tine oriunde te-ai afla.
Buna Anca,
am citit in noaptea acesta de 27 oct 207 poezia ta, mi-a adus multa incurajare pt ca eram foarte debusolata si sufeream . Te felicit pt aceste versuri pe care le-as aprecia in orice alta zi .
Dumnezeu sa te binecuvanteze , ii multumesc Lui pt talentul tau. Esti absolut originala.
Rodica
Rodica iti multumesc mult pentru incurajari! cea mai mare incurajare este sa stiu ca este util...am trecut si eu prin multa confuzie si durere, si in astfel de momente s-au nascut aceste ganduri, le-am scris pt. mine atunci, dar uite ca e adevarat ce zicea cineva, Dunmezeu ne lasa uneori sa suferim pentru ca sa aratam altora ranile noastre, sau ce bine cicatricele...pentru ca ei sa fie ajutati in felul acesta! Domnul sa te binecuvinteze si pe tine si sa te tina in Mana Lui in fiecare zi a vietii tale!
ramaneti cu Domnul Isus >:D<